de ce scriu

Nu vi s-a intamplat de multe ori sa fugiti din fata televizorului sau a computerului atunci cand vedeti un material filmat in care apareti voi? O zi de nastere, o excursie la munte, orice. Eu am fugit de fiecare data. Pana si vocea ma speria. Stateam totusi, din curiozitate, si ma priveam. “Nu trebuia sa ridici mana acum! De ce ai zis asta?! Nu puteai sa stai si tu locului?” Incercam parca sa schimb ceea ce s-a petrecut. Asa suntem noi. Ni s-a dat un trup si un suflet. Imi imaginez mereu cum ar fi oare daca fiecare am avea, in fiecare zi, un satelit invizibil care sa ne urmareasca toate miscarile, toate vorbele? La sfarsitul zilei, am scoate caseta si am sta proptiti pe canapea minunandu-ne de cat de rai, nebuni, nepasatori, nemultumitori am fost. Da. Pentru ca asa suntem. Stim sa ii judecam pe altii cum sunt, ce fac, insa noi suntem cel putin la fel, daca nu mai rai. Si asta pentru ca ne iubim atat de mult! Sunt pline paginile internetului cu declaratii de dragoste pentru fiinta iubita. Dar, cum ar fi oare daca am fi toti sinceri si am accepta ca ne iubim atat de mult pe noi insine? Va spun. Paginile astea de internet cu declaratii s-ar dubla! La inceput poate am fi timizi, ca totusi, mai trebuie pastrat un gram de modestie pentru aparente! Dar hai sa fim noi cu adevarat. Fara masti. Macar in scris.