Am ajuns sa cred ca oamenii cu adevarat fericiti ori sunt mereu cu capul in nori, undeva pe Pandora, cu ciuperci fosforescente si Avatari traind in copac, ori mint. Nu poti spune ca esti cu adevarat fericit in calatoria asta scurta. Esti fericit ca ti-e bine.Esti multumit, recunoscator pentru oamenii din viata ta, pentru sanatate. Cam ce  ne canta si bunica mai demult. Putin egoist, nu? Nu prea ai cum sa fi totalmente fericit. Si cand indraznesti sa spui sinelui “well, acum sunt fericit/a!”, arunci o privire in stanga si-n dreapta si realizezi ca azi o mama disperata striga pentru o a doua sansa in viata copilului ei, 4 copii mor asfixiati din neatentia parintilor, un altul cade de la balcon, si sa vorbim in fapte generale ce dureaza de ani buni, o gramada de copii mor de foame ZILNIC.

Fericirea e un ideal. Toata lumea il viseaza, il poarta in suflet in mod inconstient. Tot ce faci, tot ce visezi, tot ce speri, e doar o incercare de a atinge fericirea. Din pacate, cei mai multi nu au inteles ca pentru a avea o viata frumoasa, nu trebuie sa detii fericirea absoluta. Si uite-asa se-nchid zilnic in carapacea lor, din ce in ce mai imbatranita si mai inaccesibila. Cativa se sinucid, ca un act extrem de a ceda in fata luptei pentru fericire.  Vedem zambete triste, fortate, desprinse din incercarile esuate de a masca neimplinirile. Fericirea e relativa. Aici si acum. Candva, va fi deplina.

Lumea ne vinde totul. Cel mai adesea, ideea de fericire. Asa cum lumea o percepe. Have fun, o viata scurta ai! Studiezi oferta si suna tentant. Platesti indiferent de pret. Si-ntr-o dimineata sincera a vietii , mai devreme sau mai tarziu, realizezi ca pretul a fost prea scump si ai rupt bucati din tine pentru ceva ce nu merita decat dispret.

X2 : pentru a avea o viata frumoasa, nu trebuie sa detii fericirea absoluta. Poti doar lupta zilnic pentru bine, curatie, intelepciune, credinta. In definitiv, lupti pentru tine.

Obisnuiesc sa deschid 2, 3 site-uri de stiri zilnic. In unele zile dau peste niste stiri de-a dreptul revoltatoare. De cele mai multe ori decid sa nu le deschid :“Femeia cu 3 perechi de sani”, “Si-a lasat gravida propra fiica.” etc. E, azi totusi am fost “curioasa” asupra unui titlu “ M-am indragostit de bunica mea si vom avea un copil impreuna.”

Pe scurt: tanarul, in varsta de 26 de ani, si-a cautat bunica prin 2006, dupa moartea mamei lui. Mama lui, fata bunicii lui… evident! Tin sa evidentiez – desi parca as explica unui copil de 2 ani – doar pentru a ma convinge pe mine insami ca totusi e adevarat!

Nu e o stire a la’ Cancan, cei doi au dat un interviu pentru The Sun. Printre vorbele lor dulci, se regasesc:

Nepotu‘ : O iubesc pe Pearl din toata inima, am fost mereu atras de femei mature si cred ca Pearl este superba. Urmeaza sa devin tata si deja nu mai pot de emotii”.

Bunica: “In sfarsit voi deveni mama si acum nu mai trebuie sa renunt la copil. Phil va fi un tata grozav. Nu am de ce sa-mi cer scuze si cred ca Dumnezeu mi-a dat a doua sansa”. “NU sunt interesata de opinia nimanui. Ne iubim mult unul pe altul si asta e tot ce conteaza. In curand imi voi tine copilul in brate si Phil va fi un tatic tare mandru”.

Ok. O sa spunem multi dintre noi ca astfel de lucruri s-au intamplat mereu, doar ca nu au fost mediatizate.

Oare?

Stau si ma intreb in ce lume vor trai copiii mei si poate copiii unora dintre voi … N-am cum sa-i izolez intr-o cabana de munte. Pot doar sa-i invat sa creasca ALTFEL.

Intreaga stire pe: Stirile Pro Tv

” Bucura-te de viata, femeie frumoasa!

Daca mi-as putea trai din nou viata, m-as fi odihnit atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. As fi ars lumanarea roz sculptata in forma unui trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara. As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult. As fi invitat prieteni la masa chiar daca era o pata pe covor si canapeaua trebuia curatata. As fi mancat popcorn in camera “buna” si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu. Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui. N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat. As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba. As fi ras si plans mai putin privind televizorul, dar mai mult privind viata. Dar, cel mai mult, daca as avea o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat, l-as trai. Nu m-as mai agita asa de mult pentru lucrurile marunte si meschine. Nu iti face griji din cauza celor care nu te simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa te intereseze cine si ce face. In schimb, pretuieste prietenii pe care ii ai si oamenii care te iubesc. Gandeste-te la toate lucrurile cu care Dumnezeu te-a binecuvantat. Si mai mult, priveste la tine frumos si plina de curaj! -  Fetita de 3 ani: se priveste si se vede Regina. Fetita de 8 ani: se priveste si se vede Cenusareasa. Adolescenta de 15 ani: se priveste si se vede Sora cea Urata. Tanara de 20 de ani: se priveste si se vede prea slaba/ prea grasa/ prea inalta/ prea scunda/ prea cu parul drept/ prea cu parul cret, insa decide sa iasa oricum. Femeia de 30 de ani: se priveste si se vede prea slaba/ prea grasa/ prea inalta/ prea scunda/ prea cu parul cret/ prea cu parul drept, insa decide ca nu are timp sa se mai aranjeze, asa ca iese oricum. La 50 de ani: se priveste si spune “Sunt eu” si merge oriunde isi doreste. La 60 de ani: se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea. La 70 de ani: se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata. La 80 de ani: nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de viata. Poate ar trebui sa ne insfacam mai devreme palaria violet.

Bucura-te de viata, femeie frumoasa! “

Mai sunt vreo doua saptamani si spun adio liceului. A 4-a banca de la geam o sa ramana o amintire. Cat de dor imi va fi sa ma-ntorc spre Oana si Didutz … le voi lipsi si eu, sunt sigura. Doar am lucrat de-atatea ori sub acoperire. “Mada, mai la dreapta!”

Aici e locul unde mi-am petrecut 4 ani frumosi din viata. E locul unde am invatat ca familie nu reprezinta doar mama, tata, frate, ci toti acei cu care imparti totul: bucurii, note bune, note rele, sandwich-uri.

As vrea sa pot scrie despre fiecare coleg drag in parte, sa-mi pot grava pe inima fiecare amintire ce o avem impreuna. Dumnezeu mi-a oferit minunata ocazie de a fi inconjurata in acesti 4 ani de colegi si prieteni deosebiti, inteligenti, care de atatea ori ma uimeau cu personalitatea lor. Am fost diferiti. Dar frumosi. Am crescut impreuna si sunt onorata. Ei vor ramane “vedetele” mele.

Tocmai mi-a cazut privirea spre ceasul de deasupra tablei. A aparut doar intr-a 12-a, insa de cand a fost agatat pe perete, a devenit un fel de Meca al privirilor pentru orele in care abia asteptam sa se inchida catalogul. Mm, catalogul … Cei care aveti nume ce incep cu primele litere ale alfabetului, sigur i-ati invidiat pe cei din coada listei. Ce privilegiu sa fiu chiar ultima din catalog … Doamne de cate ori am rasuflat usurata!

Gandindu-ma la tot ce las in urma, aruncandu-mi privirea spre banca, catedra, tabla, ceas, simt ca las aici o parte din mine. Si o las cu mare drag. A fost o frumoasa calatorie a vietii mele, o calatorie pe care n-am s-o uit vreodata.

Si ma voi intoarce din cand in cand… Poate ca in banca a 4-a de la geam o sa intalnesc o alta bruneta visatoare, cu mainile sprijinite de banca … Poate.

Ramas bun, Ani de Liceu!

Acum nu realizez prea bine, insa mi-e teama, chiar mi-e teama sa nu vina un moment de cotitura in viata mea in care Dumnezeu sa-mi spuna “ Tu chiar ai vazut ce s-a intamplat in viata ta pana acum?”

Nu e doar problema mea, e problema tuturor. In masura in care fiecare constientizeaza ori nu. Trec zilele prea repede, prea fara nicio insemnatate. Bucuriile nu mai sunt bucurii. Am devenit prea inteligenti ca sa mai privim spre unele evenimente din viata noastra ca la adevarate experiente, minuni. Nu o spun nicidecum in mod ironic, ci din contra, o spun sincer. Citim atat de mult, avem acces la atat de multa informatie, incat viata in sine e privita ca un soi de mancare pe care trebuie sa o digeram, fie ca ne place sau nu.

Viata mea e ca o calatorie intr-un tren de mare viteza. Biletul mi-a fost cumparat cu un pret scump si l-am primit in dar. Destinatia imi place sa stiu ca o am in minte si-n inima. Fiecare statie la care ma opresc e un alt eveniment din viata care mai da o oarecare nuantare calatoriei mele.

Traiesc pentru fiecare oprire. Traiesc pentru maine, iar acum deja a devenit atunci.