Mi-e dor sa mai aud “Vai, ce greu a mai trecut saptamana/luna asta.”Mie mi-e dor. Ma sperie ingrozitor de tare cum simt timpul luand-o la galop. Pur si simplu simt ca nu mai am timp sa traiesc cu adevarat. Sa ma bucur de ce fac, de ce realizez, chiar daca sunt lucruri marunte. Si nu e vorba de un program super-incarcat. Nu muncesc 12h/24, nu ma plang de nicio activitate suprasolicitanta. Cu toate astea, nu am timp.
Acum nu realizez prea bine, insa mi-e teama, chiar mi-e teama sa nu vina un moment de cotitura in viata mea in care Dumnezeu sa-mi spuna “ Tu chiar ai vazut ce s-a intamplat in viata ta pana acum?”
Nu e doar problema mea, e problema tuturor. In masura in care fiecare constientizeaza ori nu. Trec zilele prea repede, prea fara nicio insemnatate. Bucuriile nu mai sunt bucurii. Am devenit prea inteligenti ca sa mai privim spre unele evenimente din viata noastra ca la adevarate experiente, minuni. Nu o spun nicidecum in mod ironic, ci din contra, o spun sincer. Citim atat de mult, avem acces la atat de multa informatie, incat viata in sine e privita ca un soi de mancare pe care trebuie sa o digeram, fie ca ne place sau nu.
Viata mea e ca o calatorie intr-un tren de mare viteza. Biletul mi-a fost cumparat cu un pret scump si l-am primit in dar. Destinatia imi place sa stiu ca o am in minte si-n inima. Fiecare statie la care ma opresc e un alt eveniment din viata care mai da o oarecare nuantare calatoriei mele.
Traiesc pentru fiecare oprire. Traiesc pentru maine, iar acum deja a devenit atunci.
Am primit de curand mail-ul de mai jos si mi s-a parut uimitoare povestirea.
Aveti rabdarea de a citi pana la sfarsit.
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da, dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace. Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun? Pai…, da, spune studentul
Satana e bun? Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu. Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau. Din nou, studentul nu raspunde. Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista? Studentul se foieste jenat. Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos. Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut.
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu l-am auzit. L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea. Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare. Dle profesor, exista caldura? Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice. ‘Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan. Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun. Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar. Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge. Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…. Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina. Profesorul s-a asezat.
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulataDumnezeu vs. stiinta in 1921.
Ignoranti fiind, avem intotdeauna nevoie de dovezi. Dovezi de dragoste, de intelegere, dar cea mai mare dovada pe care ne-o dorim este aceea de a stii cu siguranta ca Dumnezeu exista. Nu L-am vazut niciodata pe Dumnezeu. Nu stiu cum arata si nu te astepta sa-ti spuna cineva vreodata. Pentru ca Dumnezeu e mai mult de-atat. Mai mult decat ai tu nevoie sa vezi.
Nu ma laud cu o memorie foarte buna, prietenii stiu asta. Uit mereu si mi-este atat de rusine de fiecare data cand trebuie sa afisez mutra de nevinovata la intrebarea “Of, iar ai uitat?”. Uit zilele de nastere, aniversarile, datele examenelor, iar de cifre nu mai vorbesc. Mi-a luat vreo 2 saptamani pana sa invat codul pin al cardului. Cand plecam din casa, va spun sigur ca-l stiam. Dar pana in fata bancomatului il uitam si trebuia sa o sun pe mama. Ce mai, sunt o uituca. Insa, imi amintesc de un lucru ce mi-a cam framantat copilaria. Erau anii cand deschideam ochii in lume si aveam o gramada de intrebari. Da, bineinteles, prima mea enigma era cum se nasc copiii.
Auzeam mereu vorbindu-se despre ingeri si Dumnezeu. Erau notiuni blurate, mai ales cea de Dumnezeu. Era un Tata mai puternic, mai mare, spre care trebuia sa privesc intotdeauna in sus, iar atunci cand ma rugam, trebuia sa-mi adun toate eforturile sa tin ochii inchisi. Dar notiunea de inger era … wow! Aveam fel si fel de imagini in minte despre cum aratau. N-am fost niciodata priceputa intr-ale desenatului, insa va spun sigur ca desenam ingeri tare frumosi. Mama imi povestea ca “ingerii sunt fiinte foarte frumoase, imbracati in alb si cu aripi mari, mari de tot” care ma vegheaza zi si noapte, fara sa oboseasca. Tot ea mi-a mai vandut pontul ca nu-i pot vedea pentru ca ei sunt totdeauna in spatele meu si nu se lasa niciodata prinsi. Ei, informatiile adunate imi erau de-ajuns. Din momentul acela, ori de cate ori ramaneam singura intr-o incapere, incercam sa-mi prind ingerul. Cum? Credeam cu tarie ca e in spatele meu si prefacandu-ma ca ma joc, imi intorceam brusc capul crezand ca am sa-l pacalesc si-l iau prin surprindere. N-a fost doar o incercare. Am “patimit” mult in inima mea de copil incercand sa-mi prind ingerul. Au trecut ani de-atunci si tot nu am reusit. Am renuntat.
Acum nu mai am nevoie de dovezi. Am prins tot ce era de prins intr-un altfel de loc. Tot nevazut si el. Inima mea.
